Ciugud Smart School și cât de departe suntem de echitatea în educație!
Home » Educație  »  Ciugud Smart School și cât de departe suntem de echitatea în educație!
Ciugud Smart School și cât de departe suntem de echitatea în educație!

Cu peste o treime din copii în risc de sărăcie sau excluziune socială, România este o țară a șanselor inegale. În cifre, riscul de sărăcie sau excluziune socială variază de la 14,4% în marile orașe la 27,8% în orașele mici și suburbii și 44,3% în mediul rural. Părăsirea timpurie a școlii afectează circa 15% dintre tinerii români, procentul fiind mai mare în mediul rural - 22,4%.Sunt realități greu de ignorat, dar despre care trebuie să vorbim. Și totuși există excepții de la regulă. Comuna Ciugud e cu siguranță una din ele.

Weekendul trecut, am avut ocazia să vizitez comuna Ciugud și am avut posibilitatea să îl aud pe domnul primar Gheorghe Damian povestind câteva ore bune despre parcursul lui în primărie, despre 21 de ani de proiecte, de succese și eșecuri în Ciugud, despre Smart Village-ul de azi în care s-au investit 10000 euro/cap de locuitor bani europeni, are o stație de încărcat mașini electrice/1000 de locuitori, toate locuințele racordate la utilități, sisteme de iluminat inteligente, stații de plată pentru impozite și taxe, teren de golf etc.

Ciugud poate fi exemplu de bună practică pentru absolut orice: de la administrație publică eficientă la dezvoltare rurală durabilă, de la educație, colectare selectivă, atragere de fonduri europene și investitori. Cu alte cuvinte, putem spune că este o administrație vizionară. În Ciugud, administrația locală a înțeles că educația este cheia viitorului.

Vorbim mereu de echitate, de dreptul copiilor la educație gratuită, de procent din PIB pentru educație, mereu găsim motive pentru care lucrurile nu merg. Mereu se discută soluții cu privire la depopularea satelor românești, ne plângem de școli cu WC în curte, fără căldură, fără minime condiții normale de confort și așa mai departe.

La Ciugud funcționează prima școală inteligentă din mediul rural din România, această școală este dovada respectului administrației locale pentru viitorul comunei. S-a înțeles că un copil educat devine un cetățean inteligent care, mai apoi, aduce beneficii comunității locale. Este clar că sistemul de educație are nevoie de o reformă. Poate că nu reforma programelor școlare de care vorbește toată lumea este urgentă, ci asigurarea unor condiții minimale, standarde de calitate ale procesului educaționale care sa asigure echitatea condițiilor oferite copiilor la nivelul întregii țări. Utilizarea tehnologiilor pe care secolul 21 le oferă: internet, tablă inteligentă, sisteme de realitate virtuală, manuale digitale și toate resursele create si disponibile online ar ajuta acești copii încercuiți deja de gadgeturi să perceapă în profunzime informațiile, să le revadă ori de câte ori au nevoie și să le asimileze în ritmul propriu.

Este uimitor că școala Ciugud este doar exemplu de bună practică și nu este standardul minim pentru școlile în care merg copii noștri. Reforma ar trebui să înceapă de la asigurarea echității: bază materială, infrastructură, condiții decente pentru elevi și, nu în ultimul rând, egalarea șanselor prin oferirea unei mese calde, școală după școală, fiecare copil la grădiniță.

Ministerul educației, se aude?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *